Similitudini spectaculoase

De existenta logicii oamenii sunt constienti cel putin de la Aristotel incoace, de cand el i-a enumerat principiile. Unul dintre acestea spune ca nu se poate sa fii si cal, si magar. Toata matematica si toata fizica clasica il respecta. Intr-un limbaj mai pretentios, spunem ca logica clasica „exclude tertul“.

Numai ca un mar pe jumatate mancat ramane tot mar si nimeni nu poate spune precis cate fire de par ar trebui sa ne lipseasca de pe cap pentru a declara ca avem chelie. M-am ocupat treizeci de ani de intelesul acestor fraze si am ajuns la concluzia ca cea mai importanta calitate a limbajului natural – vagul – da omului posibiltatea uluitoare de a descrie universuri complexe cu numai cateva zeci de mii de cuvinte. Ma refer mai ales la poet, pentru ca omul obisnuit foloseste cel mult cateva mii.

• Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
• Lys Assia, prima câștigătoare la Eurovision

In anii ’70, cand introducerea informaticii in economie parea ultima salvare a comunismului, s-au cheltuit multi bani – echivalentul multor siruri de vaci desfasurate intre Brasov si Oradea – si s-au facut si mai multe incercari de descriere matematica a proceselor sociale si economice. O treaba prea grea, daca nu chiar imposibila. Atunci ne-am gandit ca ar fi mai usor sa incercam modelarea proceselor de gandire ale conducatorilor eficienti, care se descurca si fara modele sofisticate. Asa s-a nascut domeniul stiintelor cognitive, iar inteligenta artificiala a incercat sa o copieze pe cea naturala. Asa am inceput sa studiez manipularea limbajului natural. Asa m-am apropiat de literatura.

Oamenii se folosesc de cuvinte manipulandu-le intelesul. Cel vag. Calculatoarele actuale se folosesc de numere. Foarte precise. Trecerea de la cuvinte la numere nu este usoara. Spatiul conceptelor se supune unei logici a vagului, „fuzzy“, care respinge tertul exclus. Am sa dau un exemplu. Oamenii sunt inalti in diferite grade de inaltime. In contexte diferite, putem spune chiar ca un om este si scund, si inalt. Renuntarea la tertul exclus (sau inalt, sau scund) si acceptarea nuantelor (si scund, si inalt) a reprezentat inca un cui in cosciugul omului modern, cel care ne-a pacalit cu Iluminismul, de la Revolutia Franceza la Revolutia din Octombrie 1917.

Asa am ajuns la New York, acum mai bine de doua decenii. Cartile mele, traduse in mai multe limbi, m-au tras dupa ele. Nu toti cei ce urla ca sunt postmoderni au dreptate. Am definit postmodernismul drept altceva decat un derapaj al celor care si-au pierdut echilibrul. Am spus ca postmodern este cel care se intoarce la premodern, care, la timpul sau, nici el n-a tinut seama de tertul exclus, atunci cand a spus ca Dumnezeu este omniprezent, adica in toate camerele, nu ca mine, care pot exista doar intr-o singura camera. Infinitul nu accepta o logica bazata pe doua valori: da si nu.

Fizica cuantica, cu infinitul ei mic, la fel ca si stiintele cognitive, cu infinitul lor mare, nu au nevoie de aceasta logica. Intr-o carte recenta, intitulata Impotriva lui Mango si aparuta anul trecut, arat de ce Lucian Blaga ar trebui considerat un apostol al epocii postmoderne. Intr-o carte a lui – Eonul dogmatic –, scrisa in 1931, el se ocupa de dogmele crestinismului, pe care le considera formulele logice ale infinitului, si vorbeste pe larg despre succesele fizicii cuantice, observand ca principiul lui Heisenberg, care spune ca lumina are o dubla natura, corpusculara si ondulatorie, este foarte apropiat de principiul din Calcedon, care spune ca Hrist este si Dumnezeu, si om, fara putinta de despartire.